***

trupurile noastre
ard
in ceata groasa
a unui decembrie stins
gura mea-
poarta gurii tale catre rai
palma ta-
vesmant pielii mele dezgolite
rasuflarea mea-
ecou cadentat rasuflarii tale
clipa aceasta-
vesnicia mea
a ta
si a unui timp ce se credea imperfect

iata

Iată de ce cred că există viaţă şi după moarte: timpul meu pe acest pământ nu poate fi zadarnic. În moarte urmează să mă găsesc şi pe mine, in mine, in timp ce viaţa m-a arătat pe mine in ceilalţi. Cineva trebuie să fi fost martorul singurătăţilor mele căci altfel ce-aş face cu toate experienţele făurite de intimitatea unei cărţi, a unui gând? Eu nu-mi trăiesc pentru mine toamna si vara,si iarna, le trăiesc pentru cei ce mă ascund, mă plâng sau mă uită.

Cărţile mi le citesc, egoist, singură. Moartea mi-o voi trăi, egoist, singură.

Tristete

Azi ingerii sunt tristi…
Au terminat de-mpartit fericirea.
Obositi merg agale spre spaimele lor.
Un zeu mult prea mare, prea singur, prea greu
Sareaza cu patos, obrajii boccii.

Dar ochii lor vesnici nu mai zambesc.
Nu mai vad doruri…
Nu mai trezesc
Din zale,din ruguri,
Din patimi,
Trupuri…

Zeul le vede tacutele cazne…
Si nu se pricepe a-i alina
Ci doar ii cuprinde in tainice brate
Si-i tine pe palme, usor, la obraz,
Sopteste iubire, ascunde pacate,
Intuneca vremuri,
Descanta un dar…

Dar ingeri-copiii se sting
Pe-ntuneric…
Nu tipa,nu urla,
Se sting doar usor
Departe de zeul ce plange din ceruri
departe de zeul ce-i plange cu dor.

idee

Esti ca o idee pe care o uit cateodata
Si la care ma intorc de-mi sunt amintirile goale
Dar esti o idee pe care nu o pot scrie
Sau spune
Caci te refuzi a deveni gand,lacrima ori minune

Ma pierd in taria lui „a fi”
Si atunci te las ascuns
Pana cand, poate,
„sunt”, „esti”sau „este” nu ma mai sperie.

poem

Fa-mi un balansoar intre genele tale
aduna-ma-n palme,ca pe un strop de idee si nu-mi da drumul
incet,
cu teama,
frange-ma
ca sa tac sarguincios in cuvant
si sa musc din sarpele marului

am sa ma sarut cu o frunza
ca sa-mi tin respiratia,curb,pe un varf de lance

am sa zbor in lila
ca sa incalec saua din poveste

esti ca un mare oftat

Cioran,Ispita de a exista

"Defectul tuturor opamenilor este ca asteapta sa traiasca,deoarece n-au curajul fiecarei clipe...Toti invatam sa traim dupa ce nu mai avem nimic de asteptat,iar cand traim nu putem invata nimic,fiindca nu traim in prezentul concret si viu,ci intr-un viitor fad si indepartat."Cata dreptate are...Ma simt palmuita si mica.

Asaaaa....

Dupa 4 ani de pension(facultate de fapt,dar mama prefera sa ii numeasca asa,pe masura ''dedicarii'' mele profunde...)mi-am dat seama ca trebuie sa o iau de la capat .Cu absolut tot ce ma defineste pe mine ca om viu si responsabil.Deziluzii-nu am avut,fericiri maxime-hai sa spun ca au fost,dar in mare parte mi-am purtat viata asta de 23 de ani inconstient,ca un copil care habar nu a avut ca mai exista pe lumea asta si altceva decat bomboane.
Asa ca m-am gandit eu,asa,in timpul nesfarsit de liber pe care il detin,cum sa imi pun in miscare destinul si dorintele pe care sunt aproape convinsa ca le am undeva,oriunde.Dar cu hotararea de a face ceva cu timpul si creierul meu,am picat intr-un alt impas....cand sa incep?si de unde?
Cred ca de aici....